Așa este. Treci prin ceva. Oricare ar fi numele pe care îl poartă acest “ceva” – durere, confuzie, furie, epuizare – realitatea este că te afli într-un proces. Și aș vrea să ne oprim o clipă asupra acestui cuvânt: treci.
În acest cuvânt simplu se ascunde o promisiune extraordinară. “A trece” este un verb al mișcării. Prin definiție, implică un punct de plecare și un punct de sosire. Nu spune “te-ai instalat în suferință” sau “locuiești permanent în durere”. Spune “treci prin”. Este o călătorie, nu o destinație finală.
Imaginează-ți că te afli într-un tunel lung și întunecat. Înăuntru este rece, nu vezi capătul și poate ți-e teamă. Dar însăși natura unui tunel este că are o ieșire. Singura greșeală pe care o poți face într-un tunel este să te oprești. Să te așezi în mijlocul întunericului și să refuzi să mai faci un pas. Acela este blocajul. Important este să nu te oprești, să “treci” în continuare.
Faptul că ești într-o stare de “trecere” este garanția că o vei depăși. Însăși limba pe care o folosim ne oferă cheia: mișcarea este soluția. Dar ce înseamnă această mișcare, concret? Nu înseamnă salturi uriașe. Înseamnă un pas. Unul singur. Pasul de a te da jos din pat. Pasul de a bea un pahar cu apă. Pasul de a deschide fereastra. Fiecare acțiune, oricât de măruntă, care te duce din momentul de ieri în cel de azi, este o continuare a “trecerii”.
Nu trebuie să vezi lumina de la capătul tunelului pentru a continua să mergi. Trebuie doar să ai încredere că ea există. Starea ta actuală nu este identitatea ta, este doar un peisaj prin care călătorești acum. Ești în tranzit. Și orice tranzit, prin definiție, se termină.
Care este cel mai mic pas, oricât de neînsemnat ar părea, pe care îl poți face astăzi pentru a te asigura că ești încă “în trecere” și nu te-ai oprit în mijlocul drumului?
